Forțele de ordine au anunțat că toate ferestrele centrului au fost spulberate și că anchetatori efectuau cercetări la fața locului. Centrul funcționează în subsolul unei clădiri din Fittja, în sud-vestul capitalei suedeze.
„Nimeni nu era înăuntru. Nicio persoană nu a fost rănită. Era închis de (miercuri) seara”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Nicio persoană nu a fost arestată, deoacamdată, și nu existau suspecți, a adăugat el.
În total 28 de persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci au fost rănite miercuri, în capitala turcă Ankara, după ce un vehicul încărcat cu explozibili a fost detonat lângă două autobuze militare, în apropiere de o instituție militară, Parlament și alte clădiri guvernamentale.